Da’ nu vreau sa ma’nervez. Nu stiu cum se face ca Bucurestiul jegos nu reuseste sa ma scoata din pepeni azi.
Nu reuseste atitudinea birjareasca a colegilor de trafic.
Nu reusesc claxoanele insistente.
Nici macar dobitocul care m-a lovit in bara din spate si pe care l-am alergat tot cartierul sa il prind si care insista ca nu a fugit, jura ca voia sa opreasca exact cand i-am taiat fata sa nu mai aiba pe unde scapa.
Dar nici macar ziua pierduta din cauza birocratiei si alergaturii necesare deschiderii unui dosar de daune pentru reparatia masinii.
Cred ca e de la mini-vacanta pe care am avut-o intr-un loc “linistit si cu verdeață”.
La propriu, asa se vede de pe geamul camerei in care am fost cazat.
Verdeata
